Play|Story|Short #3: Great Western Trail - Joiana și Florica, debutante la semimaraton

Postat de Sergiu Nastrut 20/05/2019 0 Comentarii Reviews,

 

Play|Story|Short #3: Great Western Trail - Joiana și Florica, debutante la semimaraton

 

 

Great Western Trail încearcă o combinație tematică desprinsă parcă din regia lui Sergio Leone sau din romanele lui Karl May, aceea a febrei Vestului Sălbatic, aplicată unor mecanici foarte antrenante, oferind astfel o experiență autentică. Din sudul îndepărtat până în impozantele gări nordice, la trap sau în galop, ai încălecat pe-o șa și-ai scăpat de vite-așa.

 
 

PL♟️Y

Număr de jucători: 2-4

Durata jocului: 75-150 minute

Complexitate: 3.69/5.00

Mecanisme: Dezvoltarea pachetului de cărți, Gestionarea cărților, Colecționare de seturi, Plasare de piese

Extensii: Great Western Trail: Rails to the North [2018]

 

 

 

STORY

 

E deja a șaptea noapte de când am pornit spre vestitul iarmaroc din Kansas și încă am senzația că ne tot învârtim în cerc prin blestematul canion Palo Duro, care pare la o aruncătură de băț de umila noastră fermă din Texas, punând la socoteală nenumăratele leghe ce ni se aștern înainte.

 

Împreună cu Big Ol’ Jim, fratele meu mai mare, am adunat toată chiverniseala muncii noastre pentru a ne îngrădi propria fermă de vite din Buffalo Pass, TX. Deși am început timid, cu câteva exemplare din rasele Jersey, Dutch Belt, Black Angus și Guernsey, adăpostite în ceea ce părea mai degrabă un șopron dărăpănat decât un staul adecvat, am reușit deja să parcurgem acest traseu anevoios de câteva ori, iar cu bănuții luați în schimb pe toată truda noastră de până acum am ajuns la ceea ce în lumea fermierilor s-ar numi visul american: cirezi întregi de West Highland și Texas Longhorn. Dacă l-ai întreba pe Big Ol’ Jim dacă regretă cicatricile-i rămase de pe urma altercațiilor cu cei din triburile Apache, Sioux sau Cherokee, de pe vremea când alegeam drumul blând al preeriilor, sau nopțile în care nu puteai închide-un ochi de urletele crâncene ale lupilor hămesiți, ți-ar da un singur răspuns, fără a sta mult pe gânduri și parcă dezamăgit de întrebare: - Cum îndrăznești, Lennie? Nu-mi pare rău, zău dacă-mi pare. Da’ nu-mi place deloc canionul ăsta, pe cuvânt! Tre’ s-o luăm din loc, gonim spre Fort Wright, mâncăm numa’ ș-apoi ne-ntrecem cu McJunkins pentru ultima dată. Tre’ să mai adunăm numa’ douăj’ de mii ca să lichidăm ferma și să ne deschidem cazinou’ nostru. Ăsta-i viitorul, Lennie! 

 

Și uite-așa, de fiecare dată mă-mbărbătez, încalec credinciosu-mi bidiviu și-i dau pinteni, alături de Big Ol’ Jim și de poveștile lui cu cazinouri, știind că de-ndată ce vom păși în Texas, o vom lua de la capăt.

 

Yee-haw!

 

 

 

 

SHORT

 

Mogulul, Inginerul și Văcarul, cum îmi place mie să îl numesc, în mare parte datorită celor 3 tipuri de angajați pe care îi poți contracta pe parcursul jocului, așezați pe coperta cutiei ca pe un afiș de film, este în sinea lui un deck builder, care implică rafinarea și dezvoltarea pachetului de cărți, îmbinat frumos cu un sistem point-to-point movement ce dictează practic ritmul jocului și culminând cu tranzacționarea acestui pachet bine chivernisit, odată ajuns la capătul traseului. Sau în alte cuvinte, ca să rămânem la tematica jocului, încerci să crești cele mai rotofeie și cele mai prestigioase vite în cireada ta, pentru a le fugări apoi ca un adevărat texan, cu strigăte și fluierături, pe un traseu plin de obstacole și de pățanii, spre a le vinde în Kansas - de unde, în funcție de soartă, vor ajunge fie steak de Black Angus, fie Beef Stroganoff. Ghinion pentru vegani.   

 

 

La prima vedere, odată întins pe masă, iconografia pare puțin încărcată pentru jucătorii noi, iar regulamentul destul de stufos, chiar dacă este însoțit de exemple la fiecare pas, dar după primele 2 jocuri începe să apară și confortul vizual, iar arta și ilustrațiile lui Andreas Resch încep a se integra frumos. Coloristica vibrantă și diversitatea pachetului de cărți aduce un plus în privirea de ansamblu, iar componentele de calitate, care îmbină cartonul gros și lemnul bine conturat pentru figurinele și marcajele plasate de-a lungul jocului, lasă o plăcută impresie artistică astfel încât atenția să-ți poată fi îndreptată asupra propriilor decizii sau asupra obstacolelor impuse de ceilalți pe parcursul acestui joc de 2-3 ore, cu o rejucabilitate fascinantă.

 

 

 

 

Experiența de început a jocului este aproape identică pentru toți crescătorii de vite așezați în jurul aceleiași mese, toți începând de jos, de la coada vacii, cu o cireadă destul de comună și cu popasuri pe niște clădiri publice, similare și puțin ofertante. Dar scânteia și declicul acestui joc începe a izbucni după primele 2-3 călătorii complete, întrucât interesul și tendința fiecăruia este de a se specializa pe una dintre cele 3 strategii primare: fie contractarea câtor mai mulți cowboy, care să faciliteze în mod considerabil achiziția de exemplare noi și prestigioase în cireadă, asigurând un profit mai mare în urma tranzacțiilor din Kansas, fie angajarea câtor mai mulți meșteri/constructori, care să împânzească potecile Vestului Sălbatic cu cât mai multe taverne și hanuri ofertante, care să încetinească ritmul văcarilor grăbiți, sau nu în ultimul rând, tocmirea inginerilor pricepuți care să asigure un transport feroviar al cirezii de vite tocmai până-n San Francisco, oferind, bineînțeles, mai multe puncte de victorie.

 

Deși jucătorii noi se vor orienta cu precădere spre a-și dezvolta pachetul de bovine și spre a goni în Kansas pentru cât mai multe tranzacții (și pe bună dreptate, de ce nu ar fi aceasta cea ma evidentă strategie, de vreme ce vorbim despre creșterea vitelor de la bun început?), nu există deloc o senzație de dezechilibru, de vreme ce un jucător cu un pachet mai slab de cărți va viza tot timpul controlul tempo-ului prin construcție de clădiri noi, care să-i taxeze gros pe ceilalți, iar lui să îi ofere extra șanse de rafinare/achiziție. Ca să nu mai vorbim de cei care sunt așa de tentați de bonusurile gărilor, încât pentru o vreme vitele zac în grajduri doar, doar, s-ajungă-ntâi până-n San Francisco. Fie că porți pălăria de cowboy, bereta de muncitor cu ziua, jobenul de inginer, sau pe fiecare, pe rând, ceea ce te va captiva și te va face să te întorci la Great Western Trail e tocmai provocarea constantă de a găsi ritmul necesar în cadrul acestui maraton ce devine așa de disproporționat.

Lasă un comentariu